Ernest Bernea: „Femeia însufleţeşte totul, învălue lucrurile cu cântec şi caută fără încetare firele ascunse ale ţesăturii vieţii”

Regăsirea frumosului pierdut

„Bărbatul este recunoscut unanim ca fiind superior femeii. Această recunoaştere a lăsat peste ochii noştri o perdea care ne opreşte să vedem ceea ce este esenţial femeii, înşuşirile sale de căpetenie.
Cine nu a văzut o femeie aplecându-se ca o mângâiere peste oamenii nimănui? Cine nu a văzut-o mângâind un cap de copil sau săturând un sărac? Femeia este mult mai înţelegătoare de cât bărbatul faţă de tot ceea ce înseamnă vieaţă: ea iubeşte florile, iubeşte păsările şi animalele, iubeşte oamenii.
Femeia are simţul mult mai fin al situaţiilor morale, trăieşte mult mai adânc decât bărbatul încercările interioare ale fiinţei apropiate; ea se transpune în întregime în locul altuia mergând până la depersonalizare. Cugetul ei şi făptura ei surprind mai repede şi simt mai adânc durerile şi bucuriile celor apropiaţi.
Bărbatul e mai închipuit, mai rece, mai calculat şi mai închis decât femeia. Bărbatul e mai trufaş, mai aspru şi…

Vezi articolul original 380 de cuvinte mai mult

Marile Doamne necunoscute ale României. Veronica Uţă a așteptat timp de 17 ani eliberarea viitorului soț, dr. Dumitru Uţă

Veronica Uţă şi-a așteptat timp de 17 ani eliberarea viitorului soț, dr. Dumitru Uţă (11 Decembrie 1915 – 05 Februarie 1980)

Veronica Motolea l-a cunoscut pe Dumitru Uță în casa unchiului ei, la care venise în vacanță. Războiul se terminase și oamenii aveau speranța că viața își va relua cursul normal. Deși încă deținut în colonia de muncă, Dumitru spera și el că își va termina studiile și va avea o viață a lui. Cine putea ști că în închisori va fi introdus regimul de exterminare a celor pentru care viața nu poate fi trăită fără Dumnezeu? Dragostea celor doi avea de așteptat douăzeci de ani, până ce Dumitru a fost eliberat și, restabilit după suferințele fizice și sufleteși din închisoare, s-a putut căsători cu cea care îi împărtășea credința:

Mama e ca o liturghie, jertfeşte jertfindu-se

”Mama este mereu lângă tine. E îngerul păzitor al fiecăruia. O găsești în adierea frunzelor pe lângă care treci, în mirosul mâncărilor pe care ți le amintești din copilărie. Ea e în florile pe care alegi să le dăruiești, ea e în toate zâmbetele tale de zi cu zi. O găsești în mâna care te atinge pe frunte când ai febră, în liniștea din zilele ploioase când te simți melancolic, ea e în culorile curcubeului și în căldura pe care o simți în diminețile de Crăciun.

Mama poartă lumea pe umeri. Ea este începutul tuturor începuturilor, profesorul profesorilor şi cartea cărţilor. Mama este sertarul în care ne depunem toate lacrimile şi zâmbetele. Mama e izvor de răbdare şi bunătate. Mama e creatorul tuturor poveştilor. E un anotimp, e un cântec dulce, glas plin de smirnă.

Maica Domnului, modelul feminin desăvârșit, atât pentru mame, cât și pentru monahii

Trebuie sa ne oprim cateva clipe asupra slujirii ei de mama. Se poate spune, fara pic de exagerare, ca niciodata o mama n-a fost mai clar constienta de faptul ca slujeste lumea intreaga si planul lui Dumnezeu, implinindu-si smeritele ei datorii. Toate mamele ar trebui sa-si creasca pruncii cu delicatetea si constiinciozitatea Maicii Domnului. Sa stie, totodata, ca refuzul de a avea copii si de a-i creste echivaleaza cu refuzul de a conlucra cu Dumnezeu, fiind un gest chiar de impotrivire lui Dumnezeu.

… A avea ca mamă pe Maica Domnului e darul neprețuit pe care ni L-a făcut Dumnezeu. A ales-o dintre oameni pentru ca pe oameni să-i ridice la Sine. I-a prețuit curăția și smerenia și i le-a încununat, dăruindu-ne-o ca exemplu tuturor femeilor creștine. Să-i mulțumim Maicii Domnului pentru demnitatea de a ne numi fii ai Ei și cu adevărat să ne învrednicim a fi!

Femeile sunt asemeni florilor. Floarea bucură pe toţi

Femeile au profunzimi sufletești mai mari decât bărbaţii. Au o inimă caldă și intuiesc totul din iubire. Au puterea de a se dărui, aducând lumină și bucurie. Sunt fiinţe plăpânde, dar cu suflet mare, plin de delicateţe și gingășie.

Femeile sunt asemeni florilor. Floarea bucură pe toţi. Înflorește ca să aducă bucurie. Oferă frumuseţe petalelor ei minunat colorate și parfumul ei. Se lasă ruptă și moare ca să-ţi facă o bucurie, ca să-ţi înfrumuseţeze viaţa și casa. Căci totul în lume răsare din durere.

Unul din meritele creştinismului este că a restabilit demnitatea femeii

Icoană pictată de Sf. Andrei Rubliov

„Unul din meritele creştinismului este că a restabilit demnitatea femeii, ridicând-o până la înălţimea bărbatului, deşi rolurile lor în viaţă rămân deosebite, potrivit cu aptitudinile lor naturale. Temeiul acestei demnităţi stă în uimitorul fapt că Fiul lui Dumnezeu binevoieşte a se face Fiul femeii. Prin faptul că El vine pe lume ca bărbat, femeia nu rămâne pe al doilea plan, căci ei i se dă marele rol de a-I fi Maică, câtă vreme de bărbat S-a dispensat în actul întrupării Sale ca om. Faţă de femeie S-a aşezat în relaţia supremei intimităţi şi duioşii. Singura şi cea mai înaltă autoritate omenească faţă de care se comportă cu gingaşă reverenţă în veci Dumnezeu-Cuvântul este autoritatea de Maică a unei femei. Echilibrul între bărbat şi femeie este atât de perfect restabilit, încât nimeni n-ar putea răspunde la întrebarea: cine e mai de preţ în ochii lui Dumnezeu, bărbatul sau femeia?

Prin faptul naşterii lui Dumnezeu-Cuvântul din femeie, creştinismul umanizează deplin cerul. El este umanizat şi prin faptul că pe tronul suprem al existenţei stă Fiul lui Dumnezeu cel făcut om. Dar poate aceasta tot ar mai lăsa vibraţii de teamă în sufletul muritorului, căci Omul de la cârma destinelor universale e şi Dumnezeu, iar bărbatul reprezintă oricum principiile rigide, ineflexibile. Când muritorul, însă, ştie că acel Om are o Maică, el capătă curaj, căci Maica e quintesenţa afecţiunii iubitoare.

Prințesa Ileana (Maica Alexandra): noblețe, smerenie, slujire jertfelnică

În anul 1909, naşterea sa a fost salutată cu douăzeci şi unu de salve de tun. Era omagiul firesc pentru descendanta unor vechi familii regale. Părinţii săi au fost Regele Ferdinand şi Regina Maria. Este vorba despre Principesa Ileana a României, cea care, prin căsătoria cu Anton de Habsburg, avea să devină şi arhiducesă de Austria. Încă din timpul copilăriei i s-a explicat că menirea unei prinţese este să îşi facă datoria faţă de ţara ei, în orice împrejurare, să fie respectuoasă, plină de bunăvoinţă şi iubire faţă de cei din jur, să nu se plângă. Asemeni tuturor celor de rangul ei, trebuia să fie o prezenţă radioasă la ceremonii şi banchete, chiar şi atunci când nu se simţea bine sau era tristă. Din adolescenţă a ştiut că este scris în propria-i menire, între altele, să traverseze un oraş pe vreme crâncenă sau în timpul unui bombardament, pentru a ajunge la un eveniment caritabil, la o şcoală, sau la un orfelinat unde promisese că va fi prezentă. Cuvântul de onoare era principiu regal, timpul său era timpul ţării sale. ,,Era de datoria mea să îi servesc pe ceilalţi, în acord cu regulile strict stabilite pentru toţi cei în poziţia mea: să fiu acolo unde eram chemată, să îmi plec urechea la nevoile altora, să plâng cu ei sau să mă bucur cu ei, după cum erau împrejurările.”, scrie Principesa Ileana, în splendida-i autobiografie. (Trăiesc din nou, Editura Humanitas, 1999). Crescută şi educată într-un spirit cultural elevat, a învăţat engleza, franceza, germana, a luat lecţii de pictură şi sculptură. A fost copleşită de prezenţa impunătoare prin frumuseţe, farmec şi personalitate a mamei sale Regina Maria pentru care a simţit o infinită dragoste şi o admiraţie covârşitoare. ,,Prezenţa mamei radia viaţă şi lumină. Toată lumea o iubea. Toate erau mai frumoase când era ea acolo. Îmi amintesc, cum într-un an de Crăciun, mama a croşetat câte o căciuliţă viu colorată pentru copiii dintr-un sat. Vă puteţi imagina cu câtă mândrie au purtat acei micuţi ţărani căciuliţele făcute de mâna unei regine!”

Prinţesa-infirmieră, în abisul groazei
Conform aceloraşi principii de a-şi ajuta necondiţionat ţara când este în suferinţă, Principesa Ileana a urmat cursuri de infirmerie. Mai târziu, s-a dedicat cauzei Crucii Roşii, ajutând şi îngrijind soldaţii români. Pe 23 august 1944, Principesa Ileana, Arhiducele de Austria, Anton de Habsburg şi cei şase copii pe care i-au avut împreună se aflau la Bran. În plin dezastru, într-un moment de criză ce se anunţa devastatoare, în dorinţa de a-şi ajuta compatrioţii în suferinţă, prinţesa a donat în scop caritabil o bucată de pământ din apropierea castelului. Acolo, pe malul râului Turcu, într-un ritm record, militarii români au construit spitalul care s-a numit ,,Inima Reginei Maria”. Alături de o echipă de doctori şi surori medicale, prinţesa a îngrijit soldaţii răniţi, a dotat spitalul cu echipamentele necesare, a dat ajutor şi în sala de operaţie, a trăit momente de groază, după cum povesteşte:

Demnitatea unor altfel de mame. Despre pietrele de la temelia cetății

Căpșorul mic se odihnește liniștit lângă pieptul mamei. Respirația ritmică trădează un somn profund și odihnitor, în undele căruia micul poznaș de 4 anișori se afundase deja, alături de fratele lui un picuț mai mare. Din camera alăturată, cele două surori mai mari încă se mai aud vorbind în șoaptă despre cine știe ce probleme de fete mari și pline de responsabilități. În pântecele mamei, o ființă nouă palpită timid, cu mișcări aproape evlavioase, parcă neîndrăznind să tulbure pacea într-un târziu atinsă, după o zi plină în care viața a fost trăită și cucerită fărâmă cu fărâmă, cu bune și rele, cu bucurii și tensiuni, cu șoapte de alint, dar și cu vorbe tăioase menite să ordoneze micul trib, astfel încât membrii lui să crească, așa cum frumos spunea demult bunica tinerei mame, „oameni demni societății”…

Femeia trebuie să rămână femeie

Femeia nu este atotprezentă; nu este potrivită pentru orice profesie, pentru orice loc, pentru orice post. Ea este întotdeauna potrivită acolo unde poate, unde are dreptul şi unde trebuie să rămână femeie.

Tot ce deformează în ea esenţa florii, copilului, îngerului păzitor, tot ce îi răpeşte darul de a fi izvor al dragostei şi maternităţii este mincinos. Tot ce o nivelează, o face neînsufleţită, lipsită de feminitate, cinică, tot ce este dur, sec, indiferent, tot ce este lipsit de fond, tot ce este lipsit de tradiţii, tot ce este din calcul, mecanic este împotriva naturii ei şi este periculos şi vătămător pentru duhul poporului.

Femeia nu este „preferata tuturor”, nu este sclavă, nu este o făptură menită plăcerilor; nu este un obiect sexual, nu e aspirator. Ea este din naştere egală cu bărbatul, însă nu la fel cu el în planul caracteristicilor; ea este demnă de el, însă ca personalitate nu posedă puterea lui.

Ea poate înflori şi în singurătate, dar asta nu o face asemenea cu bărbatul; poate rămâne absolut autonomă fiind tovarăşă de viaţă a bărbatului – dar doamnă ea poate să devină doar devenind soţie. Tot ce depersonalizează, înjoseşte, depreciază femeia – de la harem, până la prostituţie, de la fiinţa sterilă, închisă în sectarismul său, până la căsătoria colectivă – subminează bazele ei sănătoase, lipseşte de aer sfera ei cerească. (Ivan Ilin)

Femeia contemporană

Femeia contemporană trebuie să-și recapete noblețea sufletească

„Femeia contemporană s’a supus unor cerinţe ale vieţii moderne şi a pierdut tot ce aparţinea mai frumos naturii ei. Ce mai poate rămâne dintr’o femeie, dacă nu este pură şi sinceră, dacă nu are fineţe sufletească, dacă nu are farmecul ascendent al poesiei, dragostei şi creaţiei. Ce mai rămâne din universul nostru spiritual, fără căldura şi respiraţia nobilă a sufletului ei? Femeia rea şi perversă, care se masculinizează, este o excrescenţă a acestui univers, o maladie a spiritului.”

„Contrar unor vechi tradiţii, prin care femeia aducea vieţii noastre morale şi sociale multă stabilitate, în lumea modernă şi contemporană femeia aduce acestei vieţi o notă de labilitate psihică şi frivolitate. Marile prefaceri sociale şi morale ale lumii moderne au dat femeii libertatea de a-şi manifesta în plin tocmai ceea ce vechile tradiţii opreau să se manifeste‎, adică datele sensuale şi periferice ale naturii umane. Femeia de azi fuge de cămin, fuge de castitate, fuge de maternitate, toate elementele definitorii naturii sale. Viaţa ei sufletească e prea mult angajată în senzaţie şi plăcere şi prea ruptă de o activitate a spiritului, unde în trecut ea a excelat” (Ernest Bernea)