Femeile sunt asemeni florilor. Floarea bucură pe toţi

422119_3357806423926_1231969472_33465165_1112294896_nFemeile au profunzimi sufletești mai mari decât bărbaţii. Au o inimă caldă și intuiesc totul din iubire. Au puterea de a se dărui, aducând lumină și bucurie. Sunt fiinţe plăpânde, dar cu suflet mare, plin de delicateţe și gingășie.

Femeile sunt asemeni florilor. Floarea bucură pe toţi. Înflorește ca să aducă bucurie. Oferă frumuseţe petalelor ei minunat colorate și parfumul ei. Se lasă ruptă și moare ca să-ţi facă o bucurie, ca să-ţi înfrumuseţeze viaţa și casa. Căci totul în lume răsare din durere. Citește mai mult

Anunțuri

Unul din meritele creştinismului este că a restabilit demnitatea femeii

icoana Maica Domnului - Rubliov 395px-Rublev3
Icoană pictată de Sf. Andrei Rubliov

„Unul din meritele creştinismului este că a restabilit demnitatea femeii, ridicând-o până la înălţimea bărbatului, deşi rolurile lor în viaţă rămân deosebite, potrivit cu aptitudinile lor naturale. Temeiul acestei demnităţi stă în uimitorul fapt că Fiul lui Dumnezeu binevoieşte a se face Fiul femeii. Prin faptul că El vine pe lume ca bărbat, femeia nu rămâne pe al doilea plan, căci ei i se dă marele rol de a-I fi Maică, câtă vreme de bărbat S-a dispensat în actul întrupării Sale ca om. Faţă de femeie S-a aşezat în relaţia supremei intimităţi şi duioşii. Singura şi cea mai înaltă autoritate omenească faţă de care se comportă cu gingaşă reverenţă în veci Dumnezeu-Cuvântul este autoritatea de Maică a unei femei. Echilibrul între bărbat şi femeie este atât de perfect restabilit, încât nimeni n-ar putea răspunde la întrebarea: cine e mai de preţ în ochii lui Dumnezeu, bărbatul sau femeia?

Prin faptul naşterii lui Dumnezeu-Cuvântul din femeie, creştinismul umanizează deplin cerul. El este umanizat şi prin faptul că pe tronul suprem al existenţei stă Fiul lui Dumnezeu cel făcut om. Dar poate aceasta tot ar mai lăsa vibraţii de teamă în sufletul muritorului, căci Omul de la cârma destinelor universale e şi Dumnezeu, iar bărbatul reprezintă oricum principiile rigide, ineflexibile. Când muritorul, însă, ştie că acel Om are o Maică, el capătă curaj, căci Maica e quintesenţa afecţiunii iubitoare. Citește mai mult

Prințesa Ileana (Maica Alexandra): noblețe, smerenie, slujire jertfelnică

Principesa IlieanaÎn anul 1909, naşterea sa a fost salutată cu douăzeci şi unu de salve de tun. Era omagiul firesc pentru descendanta unor vechi familii regale. Părinţii săi au fost Regele Ferdinand şi Regina Maria. Este vorba despre Principesa Ileana a României, cea care, prin căsătoria cu Anton de Habsburg, avea să devină şi arhiducesă de Austria. Încă din timpul copilăriei i s-a explicat că menirea unei prinţese este să îşi facă datoria faţă de ţara ei, în orice împrejurare, să fie respectuoasă, plină de bunăvoinţă şi iubire faţă de cei din jur, să nu se plângă. Asemeni tuturor celor de rangul ei, trebuia să fie o prezenţă radioasă la ceremonii şi banchete, chiar şi atunci când nu se simţea bine sau era tristă. Din adolescenţă a ştiut că este scris în propria-i menire, între altele, să traverseze un oraş pe vreme crâncenă sau în timpul unui bombardament, pentru a ajunge la un eveniment caritabil, la o şcoală, sau la un orfelinat unde promisese că va fi prezentă. Cuvântul de onoare era principiu regal, timpul său era timpul ţării sale. ,,Era de datoria mea să îi servesc pe ceilalţi, în acord cu regulile strict stabilite pentru toţi cei în poziţia mea: să fiu acolo unde eram chemată, să îmi plec urechea la nevoile altora, să plâng cu ei sau să mă bucur cu ei, după cum erau împrejurările.”, scrie Principesa Ileana, în splendida-i autobiografie. (Trăiesc din nou, Editura Humanitas, 1999). Crescută şi educată într-un spirit cultural elevat, a învăţat engleza, franceza, germana, a luat lecţii de pictură şi sculptură. A fost copleşită de prezenţa impunătoare prin frumuseţe, farmec şi personalitate a mamei sale Regina Maria pentru care a simţit o infinită dragoste şi o admiraţie covârşitoare. ,,Prezenţa mamei radia viaţă şi lumină. Toată lumea o iubea. Toate erau mai frumoase când era ea acolo. Îmi amintesc, cum într-un an de Crăciun, mama a croşetat câte o căciuliţă viu colorată pentru copiii dintr-un sat. Vă puteţi imagina cu câtă mândrie au purtat acei micuţi ţărani căciuliţele făcute de mâna unei regine!”

Prinţesa-infirmieră, în abisul groazei
Conform aceloraşi principii de a-şi ajuta necondiţionat ţara când este în suferinţă, Principesa Ileana a urmat cursuri de infirmerie. Mai târziu, s-a dedicat cauzei Crucii Roşii, ajutând şi îngrijind soldaţii români. Pe 23 august 1944, Principesa Ileana, Arhiducele de Austria, Anton de Habsburg şi cei şase copii pe care i-au avut împreună se aflau la Bran. În plin dezastru, într-un moment de criză ce se anunţa devastatoare, în dorinţa de a-şi ajuta compatrioţii în suferinţă, prinţesa a donat în scop caritabil o bucată de pământ din apropierea castelului. Acolo, pe malul râului Turcu, într-un ritm record, militarii români au construit spitalul care s-a numit ,,Inima Reginei Maria”. Alături de o echipă de doctori şi surori medicale, prinţesa a îngrijit soldaţii răniţi, a dotat spitalul cu echipamentele necesare, a dat ajutor şi în sala de operaţie, a trăit momente de groază, după cum povesteşte: Citește mai mult