Femeia cu suflet frumos este binecuvântarea bărbatului

iubirea foto: Cristina Douglas Mihaila All rights reserved 2Să căutăm la femeie mintea şi inima binevoitoare, cugetarea măsurată, blândeţea. Acestea sunt însemnele frumuseţii lăuntrice. Să nu căutăm frumuseţea trupului, nici să nu o învinovăţim pentru acele lucruri peste care nu are putere. De fapt, să nu o învinovăţim deloc ― că asta e o faptă a celor plini de îndrăzneală ―, nici să nu o întărâtăm, nici să nu ne pornim împotrivă-i. Sau nu vedeţi câţi locuiesc împreună cu femei frumoase şi îşi distrug în chip jalnic viaţa, iar alţii, vieţuind cu unele nu prea arătoase, ajung cu bucurie la cea mai înaintată bătrâneţe?

Să curăţăm pata cea dinlăuntru, să tămăduim zbârciturile cele lăuntrice, să pierdem necurăţiile ce se pun pe suflet. Acest fel de frumuseţe caută Dumnezeu. S-o gătim pe femeie să fie frumoasă pentru Dumnezeu, nu pentru noi. Să nu căutăm la ea averi, nici bunul neam, ci nobleţea sufletului (Sfântul Ioan Gură de Aur). Citește mai mult

Anunțuri

Iubirea este crezul femeii

pictura Romanian Woman with a Candle%22 1914Dependentă de iubire, pentru că din iubire se hrăneşte, prin iubire respiră. Iubirea este crezul ei. Tresare când aude cuvinte precum: viaţă, dragoste, curăţie, familie, dor…Bucuriile ei sunt în cele simple: în copii, natură, cântec, animale…Iubeşte lumina şi frumosul. Nu râde niciodată îndrăzneţ, ea numai zâmbeşte. Se poartă cuviincios în tot locul, nu caută să iasă în evidenţă cu nimic. Nu doreşte să placă decât bărbatului ei; fidelitatea ei nu e de străjuit, o are în sânge. Nu caută să domine bărbatul, ci doreşte să fie dominată pentru că se supune din iubire. Frumuseţea exterioară o aşază pe o treaptă secundară căci adevărata frumuseţe a ei este reflectată în suflet şi pe aceasta caută să o evidenţieze în exterior. Ideea banului nu îi surâde; simte teama că o falsifică, că o robeşte, teama că-i ucide crezul. Nu arată niciodată lacrimi false; mintea ei este în inimă, căci cugetul ei şi inima sunt una. Ascultă adesea glasul inimii, căci el o călăuzeşte. Preferă pacea în schimbul dreptăţii, dar iubeşte totdeauna Adevărul.

Glasul ei nu este niciodată poruncitor şi nici linguşitor; ea vorbeşte totdeauna cu sfială. Iubirea ei acoperă cu tăcere greşeala celuilalt, dar nu uită să stea de vorbă cu cel greşit pentru a-l îndrepta. Plânge cu cel ce plânge şi se bucură împreună cu cel ce se bucură. Ea suferă în tăcere şi are întotdeauna un zâmbet de rezervă. Iubeşte fără să ceară nimic în schimb; iubeşte până la jertfa de sine.

Nădejdea ei se întemeiază pe credinţă şi luptă pentru a-şi apăra valorile. Are puterea să vindece o inimă rănită numai cu un sărut şi o îmbrăţişare. Tinde să-şi sporească continuu dragostea, căci este guvernată de legea dragostei; tinde spre sublim. Trăieşte puternic orice clipă, căci timpul este o comoară pentru ea. Pe buze îi poţi citi întotdeauna un cântec divin, iar ochii sunt poarta către inima ei – locul unde se adăposteşte dragostea şi adesea lacrimile ei sunt cele prin care poţi să-i zăreşti inima. Citește mai mult

„Când spui mamă, spui un univers! Când spui femeie, spui viaţă!”

pictura tonita mamaFemeia este viața și cu ea ține Dumnezeu!

ÎPS Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului:

Acum, la începutul bătrâneţii mele, îmi pot desluşi ceea ce m-a fascinat din primăvara copilăriei! Cele două fiinţe unice pe pământ şi în Cer: Maica Domnului şi mama care m-a născut! Cele mai apropiate fiinţe fără de care n-aş fi fost şi n-aş fi primit ocrotirea sub sfântul Omofor.

De câte ori stăteam la masă şi mai întârziam în glume şi în zbenguieli, mama mi-o reteza scurt: mâncaţi mai repede că Maica Domnului stă în genunchi!

Îşi poate imagina oricine ce efect extraordinar au avut spusele mamei, pe un ton extrem de serios, care-mi face fiori şi acum când scriu aceste rânduri. N-am mai auzit niciodată pe nimeni spunând. Cum adică, să stea Maica Domnului în genunchi atât timp cât noi mâncăm? De unde a auzit mama acest lucru? N-am întrebat-o şi nici n-am aflat până acum. S-ar putea să se mai spună aceste cuvinte în spaţiul nostru binecuvântat de Dumnezeu!

De atunci făceam parte din cele două case: a Maicii Domnului şi a vrednicei mele mame şi ori de câte ori vorbesc şi-mi aduc aminte de mama, gândul îmi zboară la toate femeile de la începutul lumii până azi!

Ce minune a mai creat Dumnezeu! Femeia straşnică! A pus Dumnezeu atâta plinătate şi atâta forţă în sinea ei deşi pare şi chiar este atât de sensibilă şi chiar, se poate spune, extrem de fragilă. Auzeam uneori spunându-se de către unii bărbaţi că femeia nu trebuie atinsă nici cu un fulg, aşa trebuie să ne purtăm de delicat şi frumos. Când eram student la Sibiu, profesorul meu Grigore Marcu, o celebritate în Studiul Noului Testament, când a intrat într-un magazin l-am auzit cât de frumos a salutat pe doamnele de acolo şi cât de suav le-a sărutat mâinile, spre surpriza mea – o mărturisesc – totală! Nu m-am aşteptat să-mi văd pe cogemite profesorul şi preotul să facă un gest pe care nu-l mai văzusem. Citește mai mult