mama-crestina”Mama este mereu lângă tine. E îngerul păzitor al fiecăruia. O găsești în adierea frunzelor pe lângă care treci, în mirosul mâncărilor pe care ți le amintești din copilărie. Ea e în florile pe care alegi să le dăruiești, ea e în toate zâmbetele tale de zi cu zi. O găsești în mâna care te atinge pe frunte când ai febră, în liniștea din zilele ploioase când te simți melancolic, ea e în culorile curcubeului și în căldura pe care o simți în diminețile de Crăciun.

Mama poartă lumea pe umeri. Ea este începutul tuturor începuturilor, profesorul profesorilor şi cartea cărţilor. Mama este sertarul în care ne depunem toate lacrimile şi zâmbetele. Mama e izvor de răbdare şi bunătate. Mama e creatorul tuturor poveştilor. E un anotimp, e un cântec dulce, glas plin de smirnă.

Mama este acea fântână care te răcoreşte când îţi este sete, mama e acel vânt care îţi mângâie obrajii în zilele toride de vară, mama e acel foc care te încălzeşte atunci când îţi este frig, mama e acea sclipire care îţi luminează cele mai întunecate nopţi, mama e îngerul care îţi alungă visele triste, mama e braţul în care îţi găseşti alinarea, mama e soarele de la care primeşti lumina, mama e cerul pe bolta căruia îşi scaldă păsările zborul, mama e bucuria de a trăi, mama e tot ce a putut lăsa Dumnezeu mai pur şi mai sfânt pe pământ.

Mama trăiește mereu cuibărită în râsul tău. Ea e locul de unde ai plecat, primul tău „acasă”, primii tăi paşi în viaţă. Mama aduce fără să ceri până şi luna de pe cer. Dacă plângi, plânge şi ea, dacă râzi, râde şi ea. Ea e alături de tine, orice drum ai alege. Mama ceartă şi sărută în acelaşi timp. Mama e cea mai frumoasă, cea mai bună, cea mai deşteaptă, cea mai cea din lume. Ea e prima ta iubire, primul tău prieten, chiar primul om cu care te-ai certat. Însă nimic şi nimeni nu vă poate despărţi. Nici timpul, nici distanţa, nici chiar moartea…

Mama ştie şi simte totul. Mama e ca o liturghie, jertfeşte jertfindu-se. Mama e candelă aprinsă, lumânare ce arde şi aduce lumina speranţei oriunde. Mama este o icoană ce o poartă fiecare în suflet. Mama este ca un duhovnic la care mereu găseşti iertare, chiar şi pentru lucrurile pe care nu le-ai făcut. Mama când se roagă, rugăciunea ei pentru fiu e foc ce mistuie întreg universul şi ajunge grabnic la Dumnezeu. Mama este fiinţa care „conduce” lumea. Ce făptură minunată e mama!

Mamă, ţi-am spus astăzi cât de mult Te Iubesc?!”

(Ieromonah Hrisostom Filipescu, Puține cuvinte, multă iubire)

„De la mama ştiu o mulţime de lucruri: să nu uit să fiu om, să iubesc fără să aştept la schimb, să iert pentru liniştea mea, să ajut pe oricine, să mângâi fără greață orice rană a sufletului sau a trupului, să rabd valurile şi provocările vieţii pentru că după orice noapte vine şi zi, şi după orice ploaie apare soarele. Tot mama m-a învăţat să gătesc orice fel de mâncare, să spăl, să calc, să fac curat, să fiu gospodar şi independent, să nu depind de nimeni niciodată şi să nu aştept nimic din exterior. Să muncesc și să mă ridic singur, fără compromisuri. Decât să înting în unt și să mă uit în pământ, mai bine înting în sare și mă uit la soare! Ştiu ce înseamnă şi subţire şi gros, şi puţin şi mult, şi zâmbet şi lacrimă, încă de mic. Mama m-a învăţat că mulţumitor şi fericit nu mă face ceea ce am în pungă, ci ceea ce am în inimă şi să nu îmi fie frică de nimeni şi de nimic, decât de Doamne! Mi-a spus mereu că sunt puternic, deştept şi frumos: „Mami te iubeşte, viaţa este frumoasă, tu eşti iubire!” Nu am nevoie de ceva sau de cineva ca să iubesc. Iubirea este mereu în mine şi radiază ca un soare. Iubirea topeşte totul, iubirea vindecă, iubirea umple tot golul. Secretul este iubirea şi este în fiecare, doar că nu vrem să o vedem, să o atingem, să o simţim.

Când am început drumul şcolilor de teologie mama mi-a dăruit scris pe un suport în gravură un text testament: „De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată.” (I Cor.13, 1-8) Așadar, de trei lucruri avem nevoie: întâi de dragoste, al doilea de dragoste, al treilea dragoste. Vai mie dacă nu iubesc!

Sunt multe de spus despre mama. Niciunul dintre noi nu ar putea epuiza toate cuvintele şi gândurile ce înveşmântează fiinţa cea mai dragă de pe pământ. Am mai scris cândva un material mamei, dar mereu simt ca ar mai fi ceva de zis. Cuvintele nu-mi mai ajung acum. Restul le va spune inima… La mulţi, buni şi frumoşi ani iubită mamă!”

(Părintele Ieromonah Hrisostom Filipescu)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s