MAICA DOMNULUI Bucuria celor necajitiTrebuie sa ne oprim cateva clipe asupra slujirii ei de mama. Se poate spune, fara pic de exagerare, ca niciodata o mama n-a fost mai clar constienta de faptul ca slujeste lumea intreaga si planul lui Dumnezeu, implinindu-si smeritele ei datorii. Toate mamele ar trebui sa-si creasca pruncii cu delicatetea si constiinciozitatea Maicii Domnului. Sa stie, totodata, ca refuzul de a avea copii si de a-i creste echivaleaza cu refuzul de a conlucra cu Dumnezeu, fiind un gest chiar de impotrivire lui Dumnezeu.

… A avea ca mamă pe Maica Domnului e darul neprețuit pe care ni L-a făcut Dumnezeu. A ales-o dintre oameni pentru ca pe oameni să-i ridice la Sine. I-a prețuit curăția și smerenia și i le-a încununat, dăruindu-ne-o ca exemplu tuturor femeilor creștine. Să-i mulțumim Maicii Domnului pentru demnitatea de a ne numi fii ai Ei și cu adevărat să ne învrednicim a fi!

„Exista un fapt care domina toata viata Maicii Domnului: constiinta clara a solidaritatii cu toti oamenii si a slujirii planului lui Dumnezeu, pusa in evidenta in cateva momente cu semnificatie deosebita:

I. Momentul Bunei Vestiri. Dumnezeu, voind sa se faca Om pentru a ne mantui, cere consimtamantul liber al omenirii al carei sol a fost smerita Fecioara Maria. Nimeni nu va sti vreodata ce intorsatura ar fi luat planul pentru mantuirea lumii daca in acel ceas unic Sfanta Fecioara n-ar fi dat sublimul ei consimtamant: “Iata roaba Domnului, fie mie dupa cuvantul Tau!” (Lc. 1, 38). Ea este constienta ca, prin consimtamantul ei liber de a fi mama lui Dumnezeu-Mantuitorul, aduce slujire tuturor neamurilor pamanturilor, de aceea va prooroci inspirata de Duhul Sfant: “Iata de acum inainte ma vor ferici toate neamurile” …

II. Ceasul din noaptea Craciunului, noapte in care Maica Domnului Naste pe Dumnezeu ascuns in faptura de Prunc omenesc. Maica Domnului alapteaza si creste, ca orice mama adevarata, pe Omul-Dumnezeu Iisus Hristos, singurul Mantuitor daruit de Dumnezeu oamenilor. Cantarea ei, acum, se petrece inlauntru: “Iar Maria pastra toate cuvintele si se gandea la ele in inima sa …”(Lc. 2, 19). Trebuie sa ne oprim cateva clipe asupra slujirii ei de mama.

Se poate spune, fara pic de exagerare, ca niciodata o mama n-a fost mai clar constienta de faptul ca slujeste lumea intreaga si planul lui Dumnezeu, implinindu-si smeritele ei datorii. Toate mamele ar trebui sa-si creasca pruncii cu delicatetea si constiinciozitatea Maicii Domnului. Sa stie, totodata, ca refuzul de a avea copii si de a-i creste echivaleaza cu refuzul de a conlucra cu Dumnezeu, fiind un gest chiar de impotrivire lui Dumnezeu.

Parintele Benedict Ghius atrage atentia asupra sublimitatii icoanei Maicii Domnului cu Pruncul, intitulata “Dulcea sarutare”: chipul Fecioarei-Mame de pe icoana arata inexprimabila dragoste dintre Dumnezeu si oameni

III. Momentul Adormirii Maicii Domnului reprezinta deplinatatea slujirii ei fata de oameni. Spun Sfintii Parinti: o taina de negraita rasplatire are loc in ziua Adormirii Maicii Domnului, intre Hristos si Sfanta Lui Maica. Trupul ei a fost inviat din morti si mutat la cer intru slava, ca si trupul Mantuitorului, inainte de sfarsitul lumii si de a doua venire a Domnului! Putem spune ca este un al doilea Paste: Pastele Maicii Domnului!

Sa ne amintim inca o data toata slujirea Maicii Domnului in planul mantuirii. Ea a fost chemata sa dea trup de om lui Dumnezeu si, nascandu-L, ea L-a introdus pe Dumnezeu in familia oamenilor. Ea L-a ajutat pe Dumnezeu sa Se faca om si sa poata muri si invia din marea Lui dragoste, pentru ispasirea si transformarea noastra si a intregii lumi. Slujirea si darul acesta n-au fost uitate de Mantuitorul Hristos. Indumnezeirea omului, iata marea binefacere pe care, prin Iisus Hristos, omenirea o datoreaza Maicii Domnului.” (Părintele Constantin Voicescu, unul dintre marii mărturisitori din temnițele comuniste, predica la Praznicul Nașterii Maicii Domnului, ținută în aceeași zi în care părintele a fost chemat la ceruri)

Maica Domnului din VladimirMihai Eminescu, Rugăciune

Crăiasă alegându-te,
Îngenunchem rugându-te
Înalţă-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie.
Fii scut de întărire
Şi zid de mântuire.
Privirea-ţi adorată
Asupră-ne coboară,
O, Maică Preacurată
Şi pururea fecioară,
Marie!

Noi ce din mila Sfântului
Facem umbră pământului,
Rugămu-ne’ndurărilor,
Luceafărului mărilor.
Ascultă-a nostre plângeri,
Regină peste îngeri;
Din neguri te arată,
Lumină dulce, clară,
O, Maică Preacurată
Şi pururea Fecioară,
Marie!

Maica Domnului, modelul feminin desăvârșit, atât pentru mame, cât și pentru monahii

„Maica Domnului e maica mereu gata să ierte, să îndrăznească a cuprinde pe Domnul cu temeritatea Ei de Mamă și să-L roage pentru sărmanii muritori. Căci și textul ne spune că mult poate rugăciunea Maicii pentru îmblânzirea Stăpânului. A avea ca mamă pe Maica Domnului e darul neprețuit pe care ni L-a făcut Dumnezeu. A ales-o dintre oameni pentru ca pe oameni să-i ridice la Sine. I-a prețuit curăția și smerenia și i le-a încununat, dăruindu-ne-o ca exemplu tuturor femeilor creștine. S-o iubim pe Maica Domnului, crinul neamului omenesc, și nicio durere nu va copleși această dragoste! 

Prin Ea, lumii a răsărit bucuria. Prin Ea s-a făcut începutul minunilor lui Hristos, scară cerească fiind pentru pogorârea lui Dumnezeu printre oameni. Ea este acoperământul lumii, cel mai lat decât norul și podul care îi trece la cer pe cei de pe pământ. Dumnezeu ne-a arătat-o a fi deschizătoare a ușilor raiului și îndreptătoarea înțelepciunii celor credincioși. Maica Domnului este îmblânzirea Judecătorului celui drept și sălașul înțelepciunii Lui. Iertarea multor greșiți, dar și haina celor goi de îndrăzneală. Celei ce este dragostea care biruiește toată dorirea și nădejdea bunătăților celor veșnice, Celei ce pe mulți i-a luminat la minte și pe cei zămisliți întru rușine i-a înnoit, să-i aducem mulțumire.

Oare n-am gustat noi de atâtea ori din dragostea Sa?

Oare care dintre noi n-a simțit mângâierea Sa, atunci când ajunși la capătul puterilor, am căzut în genunchi în fața icoanei Sale, îmbrățișând-o?

Oare cine a așternut liniștea, risipind tumultul grjilor și îngrijorărilor din fiecare zi, atunci când I-am cerut ajutorul?

Oare putea-va cineva să ne ia durerea, așa cum Ea o face?

Oare nu știe Ea zbuciumul și nesomnul milioanelor de mame, la a căror rugă trimite înțelepțire, răbdare și smerenie?

Oare n-am gustat noi de atâtea ori din dragostea Sa, în ceasurile de noapte ale rugăciunii, atunci când cerurile și inimile sunt deschise? E puțin lucru acesta? Nicidecum. Mintea noastră nu poate să cuprindă toate acestea, dar inima e liberă să se deschidă pentru a primi odată cu dragostea Ei de mamă și simțirea înțelegerii tainei Sale.

S-o iubim pe Maica Domnului și nicio durere nu va copleși această dragoste!

S-o cinstim pe Maica Domnului și fiecare clipă a vieții noastre va fi împodobită cu nădejde!

Să-i mulțumim Maicii Domnului pentru demnitatea de a ne numi fii ai Ei și cu adevărat să ne învrednicim a fi!

Să ne închinăm Maicii Domnului, înaintea Căreia se pleacă tot cerul și pământul întreg!

S-o bucurăm pe Maica Domnului, împlinind poruncile Fiului Ei iubit și dorind mai mult cele cerești!

Să-i urmăm Maicii Domnului, modelul feminin desăvârșit, atât pentru mame, cât și pentru monahii!

Maica Domnului e blândețea însăși. Cu puterea nevinovăției și a curajului, Ea este apărătoarea oamenilor disperați, neîncetată rugătoare pentru toți păcătoșii, greșiții, vinovații, marginalizații. Ea e Mama desconsideraților, a celor ocărâți, a celor de tot singuri, a celor pe care nu are cine să-i iubească, să-i miluiască, să le zâmbească, să se roage pentru ei.

Așa cum scria monahul Nicolae Steinhardt, nu subtilitățile teologice interesezează și frământă pe oamenii de rând care cred în Maica Domnului și nădăjduiesc în ajutorul Ei suprafiresc.

… afară de Tine altă scăpare nu știm”

Pentru marea masă a oamenilor, Maica Domnului e maica mereu gata să ierte, să se roage, să îndrăznească a cuprinde pe Domnul cu temeritatea Ei de Mamă și să-L înduplece pentru sărmanii muritori. Căci și textul ne spune că mult poate rugăciunea Macii pentru îmblânzirea Stăpânului.

Și ce putem mai mult, decât slobozind lacrimile, să cerem cu credință fierbinte: Milostivă fii nouă, smeriților, că afară de Tine altă scăpare nu știm, noi, cei ce suntem plini de tot felul de păcate. Miluiește-ne, nădejdea creștinilor!

Facă Maica Domnului să ajungem cu toții acolo sus, la picioarele Ei!” (S-o iubim pe Maica Domnului!

„Dumnezeu a creat omenirea ca să-şi găsească o mamă”

„În istoria mântuirii avem o figură ce ne arată calea „agapei” divine –Fecioara Maria. Nicolae Cabasila spunea: „Dumnezeu a creat omenirea ca să-şi găsească o mamă”, iar Paul Evdokimov: “lumea începe cu Adam şi se isprăveşte cu Eva-Theotokos.” Sfântul Duh a pregătit şi a ales inima Fecioarei, pentru a preface pământul în tronul slavei lui Dumnezeu.

Iubirea îşi descoperă, mai ales în cazul Mariei, caracterul ei creator. Ceea ce pentru bărbat este împlinire şi mângâiere, pentru femeie este menire şi desăvârşire. În femeie iubirea nu este un accident, un sentiment accesoriu, ci iubirea este însăşi esenţa sufletului ei. Fiind ultima creatură ce a ieşit din mâinile lui Dumnezeu, între femei şi îngeri se închide întreg universul. În răspunsul Mariei de la Buna Vestire, Biserica îşi recunoaşte şi îşi află viaţa, iar cosmosul finalitatea şi sensul. Astfel, amândouă îşi află în Maria bucuria.

Numai de la Fecioara Maria poate învăţa tânărul care se pregăteşte de nuntă şi de căsătorie ce înseamnă credinţă în puterea pe care o conferă Dumnezeu vieţii şi, în mod deosebit, familiei.” (fragment din Diacon Staicu Ciprian-Ioan, recenzia cărții Părintelui Ilie MoldovanTeologia iubirii. Iubirea, Taina Casatoriei, Vol. I, Adevărul şi frumuseţea Căsătoriei, Vol. II)

Maica Domnului toma chituc
Iconar: Gabriel Toma Chițuc
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s